Serviciul Fiscal de Stat informează că, prin recenta hotărâre a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică privind perioada stării de urgență, se prelungește până la 15 martie și termenul de aplicare a cotei TVA de 6% pentru sectorul HORECA, transmite sursa.
Astfel, se prelungește termenul de aplicare a cotei reduse a TVA în mărime de 6% la produsele alimentare și/sau la băuturi, cu excepția producției alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoțite de serviciile conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităților care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din Economia Moldovei.
De asemenea, excepția se referă la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanță sau tabără de vacanță, care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din Economia Moldovei.