Societate

Molnupiravir, disponibil și în Moldova: medicament împotriva COVID-19

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale informează că produsul medicamentor împotriva COVID-19, Molnupiravir este disponibil în farmaciile din țară. Preparatul a fost înregistrat prin procedura condiționată.

Medicamentul a fost supus unei analize efectuate de către experți, după care a fost avizat și autorizat prețul de producător, transmite sursa

Molnupiravir este indicat pentru tratamentul formelor ușoare până la moderate ale infecției coronavirus la adulții cu testul de diagnostic COVID pozitiv și care au cel puțin un factor de risc pentru dezvoltarea unei forme severe a bolii. Astfel de factori de risc sunt obezitatea, vârsta înaintată, peste 60 de ani, diabetul zaharat sau bolile cardiace.

Molnupiravir trebuie administrat cât mai curând posibil după stabilirea diagnosticului de COVID-19 și în decurs de 5 zile de la debutul simptomelor, deoarece studiile clinice au demonstrat că medicamentul este mai eficient atunci când se administrează în stadiile incipiente ale bolii.

Ministerul Sănătății se află în discuții cu reprezentanții Pfizer, în vederea asigurării cât mai rapide în Republica Moldova a noului antiviral Paxlovid, aprobat în SUA pentru tratarea Covid.

Paxlovid este un antiviral cu administrare orală. Tratamentul este recomandat pacienților care au un risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii.

La data de 22 decembrie 2021, FDA a autorizat condiționat produsul medicamentos Paxlovid, iar EMA a inițiat, pe 10 ianuarie curent, procesul de evaluare privind autorizarea condiționată de introducere pe piață pentru Paxlovid, pentru tratarea pacienților cu COVID-19.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button