Societate

Iarnă pe drumurile din țară! Șoferii, îndemnați să circule cu atenție, iar părinții – să-și supravegheze copiii

În toată țara se circulă în condiții de iarnă, dar traseele nu sunt blocate, informează poliția. Dacă intenționați să vă porniți la drum, oamenii legii recomandă ca înainte de plecare să vă asigurați că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar mașina este echipată corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă, transmite sursa.

Dacă circulați prin zone afectate de zăpadă nu staționați pe trasee, pentru a permite intervenţia utilajelor de deszăpezire.

În cazul unui blocaj în trafic, pentru a evita riscul înzăpezirii în câmp, nu continuaţi deplasarea şi alegeţi să vă retrageţi în localități. Circulați cu viteză redusă, evitați manevrele neasigurate, în special depășirile și respectați distanța dintre mașini, atenționează poliția.

În cazul în care vă aflați într-o dificultate sesizați cel mai apropiat echipaj de Poliție sau apelați la numărul 112. Pentru a solicita intervenția drumarilor, conducătorii auto pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060477117.

Oamenii legii au venit și cu sfaturi pentru părinți: Aveți grijă ca aceștia să nu se joace pe drumurile publice. Dacă ies la săniuș – fiți și voi alături și asigurați-vă că sunt monitorizați în permanență.

#Iarnă #traseele #circulație

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button