Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a transmis un mesaj public de apreciere pentru Andrei Spînu, care recent și-a anunțat retragerea din Guvern și din partid. Grosu a evidențiat rolul esențial pe care Spînu l-a avut în consolidarea PAS, în organizarea partidului ș,i în obținerea unor victorii electorale semnificative pentru formațiune, scrie sursa.
„Mulțumim, Andrei Spînu, pentru tot ce ai realizat atât în PAS, cât și în Guvern. Ai avut curajul să iei decizii grele și să-ți asumi răspunderea pentru ele. În final, am reușit să ducem Moldova mai aproape de obiectivul nostru – integrarea în marea familie europeană,” a declarat Grosu într-o postare pe Facebook, exprimându-și recunoștința pentru implicarea și eforturile fostului ministru.
TV8.md amintește că Spînu a anunțat decizia sa printr-o postare pe rețelele sociale, în care a subliniat că, deși a fost ținta unor atacuri nefondate, retragerea sa va permite o mai bună concentrare asupra problemelor esențiale pentru țară, contribuind astfel la stabilitatea și dezvoltarea Republicii Moldova.