Politică

Imnurile Republicii Moldova și UE, onorate în Parlamentul de la Chișinău după decizia istorică a Consiliului European

Ședința Parlamentului din 15 decembrie s-a început cu difuzarea imnurilor Republicii Moldova și Uniunii Europene. Evenimentul a avut loc în contextul în care, ieri, liderii europeni au aprobat declanșarea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova, transmite sursa.

În cadrul ședinței de astăzi, pe tribunele deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) sunt amplasate drapelurile Republicii Moldova și a Uniunii Europene pentru a marca decizia din ajun a Consiliului European privind începerea negocierilor de aderare la UE cu țara noastră. De tribunele Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) este atârnat doar drapelul Republicii Moldova.

În debutul ședinței, președintele Parlamentului Igor Grosu a felicitat autoritățile țării și cetățenii pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE.

Ieri am trăit un eveniment foarte important, o decizie istorică pe care cu toții am așteptat-o foarte, foarte mult timp, mulți ani. Ieri, Consiliul Europei a adoptat decizia de deschidere a negocierilor de aderare a Republicii Moldova. Și eu pe această cale vreau să vă mulțumesc, în primul rând, tuturor dumneavoastră, celor prezenți în această sală, pentru eforturile pe care le-am depus, pentru acele legi pe care le-am adoptat, pentru discuțiile interminabile, dar necesare, pe care le-ați avut cu cetățenii, argumentând cât de important este procesul de integrare europeană, cât de important este deschiderea procesului de aderare ca și un pas spre procesul de integrare deplină. Vreau să mulțumesc toți funcțioanarii din Parlament, din această clădire, din Guvern, de la Președinție, care, probabil mai puțin vizibili, au făcut un lucru enorm de pregătire a documentelor, rapoartelor și de comunicare în același timp. Și desigur vreau să mulțumesc cetățenilor, care au avut încredere în noi, care ne-au susținut și au crezut că acest lucru este posibil”, a spus acesta.

Ulterior, în Parlament au fost difuzate imnurile Republicii Moldova și Uniunii Europene. Toți deputații le-au onorat audiindu-le în picioare.

#Moldova #UE #Parlament #Imnuri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button