Politică

În Parlament se ceartă, în consilii sunt cot la cot: Ce spune PAS și PSRM

PAS și PSRM se ceartă în Parlament, însă în mai multe consilii locale au găsit limbă comună. Cel puțin asta s-ar fi întâmplat la Șoldănești, Dubăsari sau Ștefan-Vodă, unde fotoliile de președinți și vicepreședinți au fost împărțite între cele două formațiuni.

În timp ce reprezentanții PSRM se bat cu pumnul în piept că nu fac coaliții cu rivalii, cei de la Acțiune și Solidaritate spun că prioritatea zero este funcționalitatea consiliilor, indiferent de culoarea politică, transmite sursa.

Astfel, în cadrul Consiliului raional Șoldănești, în funcția de președintă a raionului a fost aleasă reprezentanta PAS, Aliona Pînzari, iar vicepreședinte, Vasile Macovei, din partea PSRM. Potrivit unor consilieri, ar fi fost o înțelegere veche între cele două partide. Mai mult decât atât, acestea au respins colaborarea cu alte forțe politice. 

„Ați încercat să coalizați cu cineva din ei? De nenumărate ori. În ultimele două săptămâni nici nu răspundeau la telefoane, era deja bătut în cuie, pentru că alianța aceasta nu e doar la nivel de consiliu raional, dar alianța e făcută și la nivel de primăria Șoldănești. De departe nu este o coincidență, este o înțelegere la nivel central, la nivel de republică, la nivel de lideri de partid, nu doar aici s-au întâlnit doi cumetri, doi prieteni”, ne-a declarat Nicolae Mîndru, consilier raional PSDE.

O situație similară este și la Dubăsari, acolo unde în funcția de președinte al raionului a fost ales reprezentantul PSRM, iar doi membri PAS au fost aleși în funcțiile de vicepreședinți ai raionului. De asemenea, sursele TV8, spun că și la Ștefan-Vodă, există o înțelegere între Partidul Socialiștilor și cel de la guvernare. Asta deși acum două săptămâni, Comitetul Executiv al PSRM a decis că nu vor fi făcute alianțe cu PAS în nicio localitate. Igor Grosu însă insistă pe o explicație la înțelegerile dintre cele două partide la nivel local. 

„Alegătorul a votat cum a votat. Consiliile raionale trebuie să devină funcționale. Acum, să stai blocat în supărările preelectorale sau postelectorale nu te ajută cu nimic, pentru că cetățenii te întreabă”, spune președintele Parlamentului, Igor Grosu.

#PAS #PSRM #Parlament

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button