Irlanda renunță, începând de sâmbătă, la majoritatea restricțiilor sanitare, după ce incidența cazurilor de Covid a scăzut la nivel național, a anunțat vineri premierul Michael Martin, transmite sursa.
Potrivit prim-ministrului, un raport recent „confirmă că rata de infectare este în scădere şi că toţi indicatorii pe care ne bazăm deciziile se îndreaptă în direcţia bună”.
„Am depăşit furtuna (variantei) Omicron”, şi-a exprimat el bucuria, adresându-se irlandezilor: de aceea „nu mai este justificat să menţinem majoritatea restricţiilor actuale”.
De sâmbătă, orele 06.00 GMT, barurile şi restaurantele nu vor mai fi obligate să-şi închidă uşile la miezul nopţii şi nu va mai fi necesar certificatul de vaccinare, la fel şi pentru barurile de noapte şi alte locuri de distracţie.
Restricţiile privind vizitele la domiciliu – limitate până acum la grupuri de maxim patru familii – vor fi ridicate, iar angajaţii vor putea începe de luni „o revenire treptată la locul de muncă fizic”.