Societate

Indemnizația acordată salariaților care au grijă de copii în perioada învățământului online a fost majorată

Guvernul a aprobat proiectul de lege care prevede mărirea indemnizației acordate salariaților care au grijă de copii în perioada învățământului online. Astfel, aceștia vor primi din partea statului o indemnizație majorată – de la 150 de lei la 250 de lei pe zi. Guvernul a aprobat această decizie în cadrul ședinței de astăzi, transmite sursa.

„Acest proiect are drept scop majorarea indemnizației acordate din bugetul de stat pentru salariații care stau acasă cu copiii. Plafonul va fi majorat de la 150 de lei la 250 de lei, iar cei care sunt în șomaj tehnic tot vor putea benefica de 250 de lei”, spune Marcel Spatari, Ministrul Muncii și Protecției Sociale

Totodată, executivul a aprobat și majorarea indemnizației pentru salariații cu copii și pentru șomajul tehnic, și, respectiv, majorarea plafonului pentru compensarea zilelor libere de vaccinare de la 450 de lei la 500 de lei pe zi, ceea ce reprezintă circa 50 % din cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul 2022, care constituie 9 900 de lei.

Proiectul aprobat prevede și unele completări și precizări pentru îmbunătățirea aplicării mecanismelor de acordare a indemnizațiilor și compensațiilor respective.

Pentru implementarea acestui proiect de lege au fost alocate 200 de milioane lei în bugetul de stat pentru anul 2022.

#salariați #învățământ_online #Guvern #majorarea_indemnizației #copii

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button