Primarul Chişinăului, Ion Ceban, aflat în vizită de lucru în Statele Unite, s-a întâlnit la Chicago cu reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti.
El a spus pe facebook că a purtat o „discuţie foarte sinceră despre Chişinău şi proiectele realizate în Capitală şi suburbii”. „Îi doare şi le pasă de ceea ce se întâmplă acasă şi revin ori de câte ori au ocazia şi vor să găsească ţara noastră dezvoltată”, a spus Ceban, transmite infotag.md.
El a spus că a susţinut o prezentare a proiectelor intitulate Invest in Chişinău pentru moldovenii din Chicago. Primarul a spus că va petrece următoarele zile în Seattle. Ceban se află în SUA pentru a doua săptămână. El este însoţit de un deputat care a părăsit fracţiunea PSRM, Gaic Vartanean.










