Israelul a respins ideea de a permite „pauze umanitare extinse” în Fâşia Gaza, aşa cum cere rezoluţia adoptată miercuri de Consiliul de Securitate al ONU, atât timp cât 239 de ostatici sunt ţinuţi captivi de gruparea islamistă Hamas, transmite dpa, citată de Agerpres și de TV8.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat miercuri o rezoluţie care „cheamă la pauze şi culoare umanitare extinse şi urgente peste tot în Fâşia Gaza”, timp de „un număr suficient de zile pentru a permite (…) accesul deplin, rapid, sigur şi neîngrădit al agenţiilor umanitare ale ONU şi partenerilor lor imediaţi”.
În replică, Ministerul de Externe israelian a transmis, într-un comunicat, că „nu există loc pentru pauze umanitare extinse atât timp cât 239 de ostatici sunt în continuare în mâinile teroriştilor Hamas”.
Rezoluţia Consiliului de Securitate include un apel la eliberarea tuturor ostaticilor.
La rândul său, ambasadorul israelian la ONU, Gilad Erdan, a declarat că rezoluţia adoptată de Consiliu este „ruptă de realitate”, şi a adăugat că „este regretabil” că acesta „continuă să ignore şi refuză să condamne sau măcar să menţioneze masacrul comis de Hamas la 7 octombrie”.
Rezoluţia, introdusă de Malta, se concentrează puternic pe suferinţa copiilor palestinieni.
Numele Israelului nu este amintit deloc în document, în timp ce Hamas este menţionat doar într-o cerere de eliberare a ostaticilor israelieni.
Textul nu face nicio menţiune la o încetare oficială a focului.
Consiliul de Securitate al ONU a convenit asupra rezoluţiei după îndelungi negocieri.
#Israel#Gaza#pauze#ONU