Internaţional

Israelul, atacat cu rachete. Armata: „Teroriștii s-au infiltrat pe teritoriul israelian”

Zeci de rachete au fost trase, sâmbătă dimineața, pe 7 octombrie, dinspre Fâșia Gaza spre Israel, punând capăt unui armistițiu în linii mari respectat, după sfârșitul războiului de cinci zile din luna mai, scrie Agerpres cu referire la AFP. Între timp, armata din Israel anunță că un „număr nedeterminat de teroriști” s-a infiltrat pe teritoriul israelian dinspre Fâșia Gaza. „Locuitorilor din zonele ce se învecinează cu Fâșia Gaza li s-a cerut să rămână în locuințele lor”, a adăugat armata.

Tirurile, trase din mai multe zone din Fâșia Gaza, au început înainte de orele 06:30 (03:30 GMT) şi continuau aproape 45 de minute mai târziu, transmite sursa.

În Israel, sirenele au răsunat în mai multe orașe din jurul teritoriului palestinian, dar şi mai în adâncul teritoriului, în nord şi est, potrivit armatei israeliene.

Sirenele au răsunat şi la Ierusalim, unde un jurnalist al AFP a observat două explozii pe cer, caracteristice unei interceptări de rachete de către apărarea antiaeriană israeliană.

Potrivit unor jurnaliști ai AFP din Fâșia Gaza, mai multe sute de rachete au fost trase la primele ore ale dimineții de sâmbătă din Gaza spre Israel.

„O femeie de 60 de ani a fost ucisă şi alte 15 persoane au fost rănite în sudul Israelului, sâmbătă dimineața, de o rachetă trasă dinspre Fâșia Gaza”, a anunțat Magen David Adom, echivalentul Crucii Roșii. „O rachetă a căzut peste orașul Yavne, la sud de Tel-Aviv, unde un bărbat a fost rănit ușor de schije”, a mai precizat Magen David Adom.

În mai, Israelul lansase o ofensivă împotriva Jihadului Islamic palestinian din Fâșia Gaza, declanșând un război de cinci zile între armata israeliană, Jihadul Islamic şi alte grupări armate din acest teritoriu, război ce s-a soldat cu moartea a 34 de palestinieni şi a unei israeliene.

Peste o mie de rachete au fost de atunci trase dinspre Fâșia Gaza asupra Israelului, majoritatea interceptate de sistemul de apărare antiaerian israelian. La rândul său, Israelul şi-a înmulțit loviturile aeriene asupra micului teritoriu.

Hamas, care preluase puterea în Gaza în 2007, se ținuse la distanță de conflict.

#Israel #rachete #atac

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button