Kremlinul reactivează eticheta nazistă: cum încearcă Rusia să schimbe percepția asupra Ucrainei în Europa

În august 2026, în spațiul informațional european au devenit din nou mai frecvente publicațiile care încearcă să prezinte Ucraina drept un stat presupus asociat cu ideologia nazistă sau fascistă. Una dintre platformele care au contribuit la răspândirea unor astfel de afirmații a fost publicația slovacă Jednotne Slovensko, care a publicat un material despre așa-numitul „fascism de tip kievean”.

Astfel de publicații trebuie privite nu ca declarații provocatoare izolate, ci ca parte a unei campanii informaționale mult mai ample. Scopul acesteia nu este atât să convingă europenii de o anumită teză istorică, cât să creeze o asociere emoțională persistentă: Ucraina — radicalism — nazism — amenințare pentru Europa.

Tocmai această construcție îi permite propagandei ruse să evite argumentele politice complexe. În locul unei discuții despre agresiunea rusă, ocuparea teritoriilor ucrainene sau necesitatea sprijinului pentru Kiev, publicului i se propune o dispută despre simboluri istorice și naționalism.

Memoria istorică drept instrument de influență politică

Pentru publicul european, tema nazismului are o importanță deosebită. Al Doilea Război Mondial, Holocaustul și crimele regimurilor totalitare reprezintă în continuare o parte fundamentală a memoriei istorice a numeroase state membre ale UE.

Strategia informațională rusă exploatează această sensibilitate ca pe un veritabil declanșator emoțional. Dacă guvernul ucrainean sau un militar ucrainean este numit „neonazist”, publicului nu i se mai oferă neapărat un context politic — simplul cuvânt „nazism” ar trebui să provoace o reacție negativă.

Aici se află principala manipulare. Disputele istorice înlocuiesc analiza Ucrainei contemporane, iar anumite episoade din istoria ucraineană sunt utilizate pentru a caracteriza întregul stat și întreaga societate.

În același timp, propaganda rusă șterge adesea diferența esențială dintre mișcarea naționalistă ucraineană istorică, patriotismul ucrainean contemporan și ideologiile totalitare ale secolului XX.

Bandera ca simbol propagandistic universal

Unul dintre cele mai convenabile personaje pentru Kremlin rămâne Stepan Bandera. Numele său este folosit de decenii de propaganda sovietică și, ulterior, de cea rusă ca un marker universal al „nazismului ucrainean”.

Problema unor astfel de simplificări constă în faptul că ele rup evenimentele istorice de contextul lor.

Mișcarea naționalistă ucraineană nu a fost omogenă, iar relațiile sale cu Germania nazistă nu pot fi descrise printr-o schemă simplistă privind presupusa subordonare totală a ucrainenilor față de Berlin. În particular, după proclamarea Actului de restaurare a statului ucrainean în 1941, Stepan Bandera a fost arestat de autoritățile germane și deținut în lagărul de concentrare Sachsenhausen.

Armata Insurgentă Ucraineană a luptat, de asemenea, împotriva diferitelor forțe de ocupație în condițiile extrem de complexe ale celui de-al Doilea Război Mondial. Istoria mișcării naționaliste ucrainene conține episoade controversate și tragice, care fac obiectul cercetărilor și dezbaterilor istorice. Însă transformarea întregii acestei istorii într-o dovadă a existenței unui „Kiev nazist” contemporan reprezintă deja nu o analiză istorică, ci o manipulare politică.

De ce apare acest narativ tocmai acum

Momentul în care sunt răspândite astfel de materiale are, de asemenea, importanță.

Sprijinul european pentru Ucraina rămâne unul dintre factorii esențiali de care depinde capacitatea Kievului de a continua rezistența împotriva agresiunii ruse. De aceea, pentru Kremlin este important să influențeze nu doar societatea ucraineană, ci și opinia publică din statele UE.

Într-un asemenea context, afirmațiile despre „Ucraina nazistă” îndeplinesc o funcție politică foarte concretă. Ele urmăresc să pună sub semnul întrebării însăși baza morală a sprijinului acordat Kievului.

Logica acestei construcții propagandistice este aproximativ următoarea: dacă Ucraina poate fi prezentată în mod convingător drept un „stat extremist”, atunci sprijinul acordat acesteia prin arme, finanțare și asistență politică ar deveni, chipurile, o formă de colaborare cu un regim periculos.

Astfel, discreditarea Ucrainei devine o modalitate de a discredita însăși politica europeană de sprijin pentru Ucraina.

Lovitura nu vizează doar Kievul, ci și unitatea europeană

O altă componentă importantă a campaniei este încercarea de a transfera disputa privind Ucraina în interiorul Uniunii Europene.

Spațiul informațional slovac este relevant în acest sens. În țările Europei Centrale și de Est, problemele memoriei istorice, identității naționale, relațiilor cu Rusia și atitudinii față de UE se intersectează frecvent cu conflictele politice interne.

Tocmai de aceea, narativele ruse pot fi utilizate nu doar pentru a forma o percepție negativă asupra Ucrainei. Ele pot amplifica diviziunile politice deja existente.

Conținutul propagandistic împinge societatea către întrebări precum: „De ce ar trebui să cheltuim bani pentru Ucraina?”, „Protejează cu adevărat Kievul valorile europene?”, „Nu provoacă oare Occidentul însuși conflictul cu Rusia?”

În consecință, Moscova poate obține beneficii chiar și atunci când publicul nu acceptă toate afirmațiile rusești. Este suficient ca o parte a cetățenilor să înceapă să se îndoiască, iar forțele politice să folosească aceste îndoieli în luptele interne.

Formula rusă a „denazificării” depășește granițele Ucrainei

Este important de reținut că retorica privind „denazificarea Ucrainei” nu a apărut în 2026.

Autoritățile ruse au folosit acest concept drept una dintre justificările oficiale pentru invazia pe scară largă din 2022. Astfel, teza propagandistică despre „Kievul nazist” a devenit parte a justificării ideologice a războiului.

Acum, aceeași construcție este adaptată pentru publicul european.

În locul justificării directe a invaziei, accentul este mutat asupra unei alte întrebări: ar trebui Europa să continue să sprijine Ucraina?

Este o schimbare a modului de prezentare, dar nu și a narativului de fond.

Ceea ce rămâne în afara unor astfel de publicații

Este semnificativ și ceea ce astfel de materiale omit de regulă.

Este vorba despre caracterul real al statului ucrainean contemporan, legislația sa, funcționarea instituțiilor și parcursul european al țării. Ucraina condamnă prin lege regimurile totalitare nazist și comunist, iar propaganda simbolurilor naziste este interzisă.

Chiar și în condițiile legii marțiale, Ucraina continuă procesul de reforme asociat integrării europene. Tocmai acest context nu se potrivește cu imaginea propagandistică a unui „stat fascist” și, prin urmare, este adesea lăsat în afara unor astfel de materiale.

Scopul nu este să demonstreze, ci să provoace îndoieli

Eficiența propagandei ruse contemporane nu depinde neapărat de faptul că o persoană va crede sau nu într-un anumit fals.

Obiectivul poate fi mult mai simplu — crearea unui zgomot informațional și cultivarea îndoielii.

Dacă un cetățean al UE începe să perceapă Ucraina drept „problematică”, „radicală” sau „periculoasă”, devine mai ușor să i se transmită ideea că sprijinul pentru Kiev ar trebui redus. Iar atunci când astfel de opinii devin suficient de răspândite, ele pot fi exploatate de politicieni.

Tocmai de aceea, eticheta istorică de „nazist” rămâne un instrument atât de convenabil.

Propaganda rusă nu încearcă neapărat să convingă Europa că Ucraina este literalmente un stat nazist. Este suficient să transforme problema ucraineană într-una toxică, să genereze oboseală, neîncredere și conflicte interne în jurul sprijinului acordat Kievului.

În acest sens, campania împotriva Ucrainei este, în același timp, o campanie împotriva consensului european privind sprijinul pentru Ucraina. Iar cu cât războiul continuă mai mult, cu atât devine mai important pentru Kremlin nu doar să influențeze situația de pe câmpul de luptă, ci și să modeleze modul în care acest război este perceput de societățile europene.