Kremlinul și Biserica: cum transformă Rusia credința într-un instrument al geopoliticii
Pentru prima dată în istoria Rusiei moderne, serviciile de informații ale statului sunt implicate activ în conflicte bisericești. Ceea ce anterior ținea de sfera disputelor teologice este tratat astăzi de Kremlin drept „amenințare la adresa securității naționale”. Biserica a încetat să mai fie o instituție spirituală independentă și a devenit parte a aparatului de stat, unde deciziile sunt evaluate prin prisma oportunității politice, nu a canoanelor religioase, transmite sursa.
Lecția ucraineană: pierderea controlului
Autocefalia Bisericii din Ucraina a fost pentru Moscova un șoc real. Pierderea monopolului asupra „unității” ortodoxe a demonstrat că religia poate exista în afara influenței Kremlinului. Teama de repetarea scenariului ucrainean în alte state determină Federația Rusă să blocheze orice tentativă de autonomie bisericească. Pentru Moscova, autocefalia ucraineană nu este doar o provocare, ci simbolul pierderii controlului imperial, pe care Kremlinul încearcă să-l recupereze prin presiuni diplomatice și informaționale.
Credința ca instrument de manipulare
Rusia utilizează tot mai frecvent ortodoxia ca resursă de influență politică. O biserică aflată sub controlul statului devine un mecanism de dominare socială, iar deciziile canonice sunt interpretate prin filtrul loialității față de Kremlin. Credința este devalorizată, fiind transformată într-un instrument de mobilizare și disciplinare. Pentru Federația Rusă, sacrul există doar ca mijloc de joc politic.
Retorică politizată și tehnologia fricii
Declarațiile serviciilor secrete ruse care folosesc imagini precum „antihristul”, „diavolul” sau „falșii profeți” nu reprezintă o dezbatere teologică, ci o tehnologie a demonizării. Prin limbaj sacru, Kremlinul polarizează societatea, justifică intervențiile și își adâncește propria izolare. Retorica despre „păpușarii occidentali” și „neonaziști” în chestiuni bisericești indică degradarea discursului și pierderea autorității morale.
Expansiune hibridă sub masca „apărării ortodoxiei”
Folosirea serviciilor secrete în conflictele bisericești din Ucraina, statele baltice și Balcani reprezintă o formă de agresiune hibridă. Sub lozinca „apărării credinței”, Kremlinul destabilizează comunități religioase, exercită presiuni asupra statelor suverane și creează noi linii de conflict. Loialitatea politică devine criteriu de legitimitate bisericească, iar independența este tratată ca o amenințare.
Frica și radicalizarea ca forțe motrice
Transformarea problemelor bisericești într-o chestiune de „securitate de stat” scoate la iveală motivul central al Kremlinului: frica de pierderea controlului. Radicalizarea discursului și demonizarea Constantinopolului permit mascarea slăbiciunii spirituale și justificarea controlului autoritar. Statul transformă biserica într-un instrument de represiune, în loc să o lase să fie un centru spiritual.
Pierderea autorității și contradicția internă
Un asemenea mod de utilizare a religiei distruge încrederea interortodoxă și privează biserica de capacitatea de a-și îndeplini rolul spiritual. Ortodoxia nu mai este un factor de unire și inspirație, ci o resursă politică. În acest fel, Rusia își pierde autoritatea morală și spirituală într-o lume pe care, cândva, o putea influența.
