Norvegia va restricţiona şi mai mult accesul pentru turiştii ruşi în contextul războiului declanşat de Kremlin împotriva Ucrainei. Statul nordic va interzice intrarea pe teritoriul său pentru aproape toţi cetăţenii ruşi, scrie G4Media, conform sursei.
Norvegia, stat membru al NATO şi care împarte cu Rusia în regiunea Arctică o frontieră de aproape 200 de kilometri, a impus prima dată restricţii pentru vizele turistice ruse în 2022.
„Decizia de a înăspri regulile de intrare este în linie cu abordarea Norvegiei de a sta alături de aliaţi şi de parteneri ca reacţie la războiul ilegal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a anunţat într-un comunicat ministrul norvegian al justiţiei Emilie Enger Mehl.
Cetăţenii ruşi care vor să călătorească în scop turistic şi care întreprind călătorii în scopuri neesenţiale vor fi respinşi la frontiera externă a Norvegiei. Excepţie vor constitui astfel de cazuri precum vizitele la rudele apropiate care locuiesc în Norvegia, a precizat ministerul norvegian.