Istoria ne învață un adevăr simplu, dar dureros: slăbiciunea în fața tiraniei nu împiedică dezastrul – doar îl amână. Exact așa s-a întâmplat în anii 1930, când democrațiile de conducere încercau să „rezolve” problema agresorului prin concesii.
Rezultatul a fost cel de-al Doilea Război Mondial, cel mai sângeros conflict din istoria omenirii. Astăzi riscăm să repetăm aceeași greșeală, permițând Rusiei moderne să submineze ordinea internațională sub acoperirea miturilor istorice.
8 mai este zi de doliu și de pomenire. Ziua în care Europa își amintește nu de victorii militare, ci de victoria asupra răului. Aceasta este o zi de comemorare a milioanelor de victime care au murit în ciocnirea dintre două regimuri totalitare – nazist și stalinist. Alianța lor din 1939 a devenit prologul unei tragedii mondiale, pentru că atunci lumea a ales politica „de a nu provoca”, „de a da șansa de a ajunge la un acord”. Este exact ceea ce vedem astăzi.
Rusia în secolul XXI nu este doar un stat autoritar. Este succesorul ideologic al stalinismului, care caută deschis să revizuiască granițele, să ducă războaie de cucerire, să calce în picioare dreptul internațional și să formeze o nouă alianță a dictaturilor. Acțiunile sale în Ucraina sunt doar o parte a unui plan global: distrugerea sistemului de securitate postbelică, distrugerea NATO, slăbirea Europei și apoi trecerea la Moldova, statele baltice, Polonia.
În această luptă, Ucraina a devenit scutul lumii civilizate. Așa cum au făcut odată Polonia sau Franța, a luat prima lovitură. Și, ca și atunci, amânarea unui răspuns la agresiune ar putea costa umanitatea mult mai mult în viitor.
În mod paradoxal, Rusia își acoperă agresiunea cu retorica celui de-al Doilea Război Mondial – sloganuri despre „combaterea nazismului” și „restabilirea justiției istorice”. Cu toate acestea, acestea sunt tocmai argumentele care au fost auzite în timpul ocupației Cehoslovaciei, țărilor baltice și a Poloniei de Est. Atunci și acum – aceleași metode, doar într-un ambalaj nou.
Lumea trebuie să tragă concluzii. „Îmlinirea” agresorului nu este pace, ci o catastrofă întârziată. Rusia nu trebuie liniștită, ci oprită. Aceasta este o sarcină strategică pentru întreaga lume democratică. Și cu cât acest lucru se realizează mai devreme, cu atât mai puțin sânge va trebui să fie vărsat.
