Societate

Magazinul duty-free de la Aeroportul Internațional Chișinău a fost închis

Magazinul duty-free de la Aeroportul Internațional Chișinău a fost închis, în urma modificărilor Codului vamal și fiscal. El îşi va putea continua activitatea doar într-o zonă specială, achitând taxele şi impozitele la stat, transmite sursa.

Licenţa de activitate a unui magazin a expirat ieri iar rafturile au fost golite de marfă.

Pe 3 septembrie 2023, și celelalte magazinele de la punctele de trecere a frontierei vor rămâne fără licență.

Legea pentru eliminarea regimului duty-free pe teritoriul Republicii Moldova a fost votată de Parlament pe 3 noiembrie iar magazinele vor funcţiona doar până la expirarea licenței. Potrivit Serviciului Vamal, regimul duty-free din Republica Moldova a beneficiat, în primele şase luni ale anului, de facilități fiscale de peste 1 miliard de lei și autoritățile au decis să anuleze acest regim preferențial. Vânzarea mărfurilor în vamă va fi impozitată, pe principiul echității fiscal, pentru toți antreprenorii din Republica Moldova. Banii colectați în plus vor fi folosiţi pentru a ajuta alte firme.

DUMITRU ALAIBA ministrul Economiei: „Anularea regimului duty-free a fost parte dintr-un pachet de compensare a acestui deficit bugetar pe care l-am fi create cu această reformă a impozitului pe venit. Am decis în Parlament eliminarea regimului duty-free pentru a acumula surse adiţionale la buget astfel, oferind aproximativ la 70 de mii de antreprenori posibilitatea să beneficieze de unele resurse din impozitul pe venit  pe care nu-l vor plăti la sfârşitul anului. Cumva ecuaţia era: luăm de la acest regim şi-l dăm la toţi. În Europa există travelshop-uri în aeroporturi, care nu sunt duty-free, sunt magazine ordinare care activează în cadrul unui Aeroport”.

Rețeaua de magazine duty-free controlată de Ilan Șor a fost printre primele sechestrate de autorități, în iunie 2019, imediat după fuga oligarhului condamnat in primă instanță la peste 7 ani de închisoare. 

Sechestrul a fost ridicată după jumătate de an. În această vară, jurnaliştii de investigaţie au scos la inveală că afacerea duty-free, deținută de Ilan Șor, a fost preluată de proprietarul unei bănci rusești, cu domiciliul în Israel, în același oraș în care s-ar afla şi Ilan Şor.

#Ilan_Şor #duty-free #Chișinău

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button