Societate

Mai multe cazuri de falsificarea actelor au fost depitate în punctele de trecere a frontierelor de stat

Un permis de conducere, o licență de transport și o asigurare auto, toate indici de falsificare, au fost depistate în punctele de trecere a frontierelor de stat. Documentate pentru folosirea și deținerea actelor oficiale false sunt trei persoane, două dintre ele au recunoscut că și le-au cumpărat, informează Poliția de Frontieră, potrivit sursei.

În primul caz, în punctul de trecere a frontierei Sculeni polițiștii de frontieră au identificat în trafic un cetățean al Ucrainei de 18 ani, asupra sa fiind depistat un permis de conducere cu semne de falsificare. 

Din declarații, a fost constatat că permisul a fost obținut anul trecut în Polonia, prin intermediari, cărora le-a achitat 800 euro.

Într-un alt caz, consemnat în punctul de trecere a frontierei Cahul, un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/BGR), în vârstă de 48 ani, a încercat să traverseze frontiera cu o licență de transport falsificată. 

Pentru formalitățile de control s-a apropiat un microbuz de rută „Bulgaria – Moldova”. În cadrul verificărilor au apărut suspiciuni asupra veridicității documentelor care i-ar permite transportul pasagerilor pe rute internaționale, și anume, licența de transportator, pretins a fi eliberată de către organele abilitate din Bulgaria. 

Ca urmare a cercetărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au stabilit că asupra documentului au fost efectuate modificări mecanice. În audieri, bărbatul a declarat că i-a fost înmânat pachetul de documente de către angajator și nu a efectuat verificări ulterioare.

La fel, în punctul de trecere a frontierei Cahul, polițiștii de frontieră au efectuat verificări minuțioase asupra unei asigurări auto lituaniene, care semnala clar indici de falsificare.

Bărbatul cu dublă cetățenie (MDA/ROU) s-a prezentat la volanul unui autoturism, înmatriculat în Regatul Unit al Marii Britanii. La verificarea informației în baza de date a autorității emitente, documentul lipsește. În declarații bărbatul a recunoscut că își procurase Cartea Verde în Lituania, pe teritoriul britanic prin intermediari, achitând peste 100 euro.

Poliția de Frontieră menționează că potrivit procedurilor legale, pe numele persoanelor implicate au fost întocmite acte de constatare a unei ilegalități, documentele fiind ridicate și transmise spre examinare. Cercetările continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

#acte_false#frontieră#depistare

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button