Politică

Maia Sandu participă la Conferința de Securitate de la München

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, participă în perioada 13–14 februarie la Conferința de Securitate de la München, unul dintre cele mai importante forumuri internaționale dedicate securității globale, transmite sursa.

Astăzi, începând cu ora 18:30 (ora Moldovei), șefa statului va interveni în cadrul panelului „Ambiguitate distructivă: Descurajarea și contracararea războiului hibrid”, alături de prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, președintele Serviciului Federal de Informații al Germaniei, Martin Jäger, și președintele Comitetului Militar al NATO, Giuseppe Cavo Dragone.

Potrivit instituției prezidențiale, în marja conferinței, Maia Sandu va avea întrevederi bilaterale cu mai mulți șefi de stat și oficiali de rang înalt. Discuțiile vor viza situația regională, cooperarea în domeniul securității, sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și consolidarea rezilienței țării.

Ediția din acest an reunește aproape 50 de șefi de stat și de guvern, precum și lideri ai principalelor organizații internaționale. Printre participanți se numără președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, președintele Franței, Emmanuel Macron, premierul Poloniei, Donald Tusk, președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, secretarul general al NATO, Mark Rutte, precum și președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.

Agenda reuniunii include teme precum instabilitatea globală, provocările la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, securitatea și apărarea europeană, viitorul relației transatlantice, conflictele regionale și impactul progreselor tehnologice asupra securității.

Prima ediție a conferinței a avut loc în 1963, sub denumirea „Internationale Wehrkunde-Begegnung”, la inițiativa publicistului Ewald von Kleist. De la început, evenimentul a fost dedicat relațiilor transatlantice și provocărilor de securitate la nivel global.

#Sandu #München #conferința

Foto: sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button