Politică

Maia Sandu: Putin va fi arestat dacă intră în Moldova; Printre agenții ruși în RM – reprezentanți ai Bisericii și politicii

R. Moldova se confruntă cu tentative de destabilizare din partea Rusiei, însă în acest moment nu există niciun risc de invazie militară, grație Ucrainei care ține armata rusă departe de granițele noastre. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu, într-un interviu pentru Euronews România. Șefa statului a mai declarat că Vladimir Putin va fi arestat dacă va intra în Republica Moldova, conform deciziei Curții Penale Internaționale.

„Da. Republica Moldova este semnatar al acordului Curții Penale și Moldova va respecta decizia Curții”, a răspuns Maia Sandu la întrebarea dacă Putin ar fi arestat pe teritoriul țării noastre.

Referitor la statutul Transnistriei după aderarea R. Moldova la UE, șefa statului a spus:

„Transnistria beneficiază de regimul de liberă circulație, ca restul țării. Jumătate din exporturile din această regiune merg către UE. Jumătate din cetățenii din regiunea Transnistria care lucrează în străinătate lucrează în țări ale UE. Este o schimbare semnificativă față de situația de acum 10 ani, când toate exporturile din acea regiune mergeau către Rusia, când toți cei care își căutau de muncă mergeau în Rusia. Cu cât va fi mai bună situația de pe malul drept, cu atât va fi mai mare interesul de pe malul stâng al Nistrului de reunire a țării. Suntem dedicați unei soluționări pașnice a chestiunii transnistrene. Cu cât ne apropiem mai mult de UE, cu atât vom vedea un interes mai mare din partea cetățenilor moldoveni de pe malul stâng pentru reunificare.”

Maia Sandu a fost întrebată și despre propaganda rusă și cine sunt astăzi agenții de influență rusească în Republica Moldova.

„Nume exacte. Este clar că o parte din Biserică lucrează sau sprijină în mare măsură Rusia, din nefericire unii dintre ei sprijină chiar războiul. Totodată am văzut că Biserica și șeful Bisericii au spus că nu sprijină războiul. Deci Biserica reprezintă opinii diferite. Sunt oameni în politică, sunt oameni din afara politicii care lucrează în continuare pentru Rusia. Ne consolidăm instituțiile, ne reformăm serviciile de informații, elaborăm o nouă strategie de securitate pentru țară. Știți că pentru moment există un grup infracțional, corupt, condus de o persoană care a fost condamnată pentru fraudă în sectorul bancar și care se ascunde acum în Israel. El este reprezentantul principal al tentativelor rusești de destabilizare a țării. Instituțiile noastre documentează, strâng probe și sperăm să vedem mai multe rezultate ale acestei activități ca să ne ocupăm de cei care lucrează împotriva Republicii Moldova, care încearcă să ne submineze eforturile și care servesc intereselor rusești în țara noastră”, a punctat șefa statului.

#Maia_Sandu #Putin #Moldova #arest

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button