Război în Ucraina (Война в Украине)

Marea Britanie ajută Ucraina cu nave militare

Marea Britanie va oferi Kievului câteva nave din flota sa militară, a anunţat luni ambasadorul ucrainean la Londra, Vadim Pristaiko, transmite sursa.

Potrivit ambasadorului ucrainean, decizia cu privire la furnizarea navelor a fost luată deja de Guvernul britanic.

Pristaiko afirmă că a văzut deja una dintre navele preconizate a fi livrate şi că au loc deja exerciţii pentru familiarizarea marinarilor ucraineni cu ele.

„Priorităţile noastre s-au schimbat. Acum avem nevoie de nave antimine”, a declarat Pristaiko, subliniind totodată că două astfel de nave ar putea ajunge în Ucraina.

Potrivit lui Pristaiko, aceste nave vor fi modernizate înainte de a fi transferate Ucrainei.

„Dar nu sunt doar două nave. Au mai multe din aceeaşi clasă. Ofiţerii şi marinarii noştri sunt acum instruiţi pentru folosirea navelor existente”, a declarat diplomatul ucrainean, potrivit Adevărul.

Marea Britanie şi-a luat angajamentul să contribuie la instruirea militarilor ucraineni. Un prim contingent de 10.000 de recruţi şi militari ucraineni se află deja în teritoriul britanic în cadrul acestui program, prevăzut să se desfăşoare în rotaţie la un interval de 120 de zile.

#nave_militare #Ucraina #Marea_Britanie #ajutor_militar

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button