EconomiePolitică

Membrii CSE scot bani din fondul de intervenție a Guvernului! Vor merge pentru gestionarea crizei refugiaților

Membrii CSE au decis alocarea mijloacelor financiare, din fondul de intervenție a Guvernului, în scopul acoperirii cheltuielilor suportate pentru gestionarea crizei refugiaților. Astfel, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) va primi 2,4 milioane de lei pentru acoperirea costurilor de funcționare a Centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate, create de instituțiile publice din subordinea autorităților publice centrale, și peste 127 de mii lei pentru cele create de către instituțiile bugetare din subordinea MMPS, transmite sursa.

Totodată, în vederea acordării sporului de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate, la solicitarea structurilor teritoriale de asistență socială, antrenate direct în procesul de gestionare a fluxului migraţional şi de refugiați, vor fi repartizate 367,1 mii lei. În același timp, 3,2 milioane lei se vor aloca autorităților publice locale de nivelul II, iar 608,8 mii lei – celor de nivelul I.

O altă prevedere aprobată de CSE ține de ajutorul umanitar pentru Ucraina. În acest sens, a fost aprobată acordarea, cu titlu gratuit, în calitate de asistență internațională, a bunurilor materiale din gestiunea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, în sumă de peste 5 milioane de lei.

#CSE #criza_refugiaților #banii #fondul_de_intervenție_a_Guvernului

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button