Începutul secolului trecut nu evocă absolut nicio emoție pozitivă unei persoanalități normale, în special dacă vorbim despre profilul unei persoane, care provine din Europa de Es, iar familia sa a trecut prin ororile politicilor lui Stalin sau Hitler. Primul s-a implicat în răpiri, împușcături, a dezvoltat în mod activ un aparat de represiune pentru orice dezacord cu pseudo-politica Kremlinului, a înfometat oamenii și i-a deportat de pe pământurile lor natale în cele mai îndepărtate și nedezvoltate regiuni ale URSS.

Al doilea a multiplicat amploarea și mecanismul a tot ceea ce a făcut „omologul” său sovietic, exterminând popoare și deportând oameni în cel de-al Treilea Reich pentru a-i transforma în sclavi liberi care să facă toată munca grea pentru germani. Crimele ambilor dictatori sunt acum cunoscute în întreaga lume. Totuși, se pare că, în loc de literatura pentru copii și de lecțiile de matematică din anii ’60, dictatorul de astăzi, instalat la Kremlin, a studiat cu atenție metodele lui Stalin și Hitler… Altfel, de ce „stilul” său seamănă atât de mult cu cel al predecesorilor săi?
În timpul invaziei la scară largă, armata rusă, la ordinele de sus, a început să deporteze cetățenii ucraineni, inclusiv copiii, în teritoriile pe care le ocupa. Faptele de răpire sunt greu de stabilit chiar și după de-ocuparea acestor regiuni de către armata ucraineană, deoarece rușii nu numai că efectuează o „filtrare” criminală a populației ucrainene, dar le schimbă și documentele – în special în cazul copiilor.

Minorii sunt încredințați familiilor rusești fără consimțământul acestora și fără știrea părinților lor. În cazul orfanilor care au fost în grija autorităților sociale ucrainene, investigațiile în aceste cazuri sunt și mai complicate. În ciuda acestui fapt, Ucraina se străduiește să restabilească justiția și invită în mod activ comunitatea internațională să o ajute: nu numai procurorii ucraineni și oficialii de aplicare a legii, ci și experții internaționali și specialiștii independenți din structurile interguvernamentale și neguvernamentale lucrează împreună pentru a aduce toate persoanele deportate înapoi acasă.