Rusia a primit propunerea NATO privind o întâlnire pe 12 ianuarie pentru a începe discuțiile despre problemele de securitate ridicate de Moscova și o ia în considerare, a anunțat duminică ministrul rus de Externe. Sursă.
„Am primit această propunere (a NATO) și o luăm în considerare”, îl citează agenția TASS pe ministrul rus de Externe.
Consiliul NATO-Rusia s-ar putea reuni din nou în ianuarie, pentru prima oară după doi ani și jumătate de pauză, au anunțat reprezentanți ai organizației, sâmbătă.
Un oficial al NATO a confirmat că secretarul general a organizației, Jens Stoltenberg, a decis să convoace o reuniune a acestui consiliu pe 12 ianuarie și că alianța se află în contact cu Rusia în legătură cu această posibilitate, scrie Digi24.
Rusia, care a stârnit noi neliniști în Occident după ce a masat zeci de mii de militari în apropiere de granița cu Ucraina, a dat săptămâna trecută o listă cu propuneri de securitate pe care vrea să le negocieze, printre care și promisiunea NATO că va renunța la orice activități militare în estul Europei și în Ucraina.
Estimările arată că numărul de noi trupe rusești care s-au apropiat de Ucraina variază între 60.000 și 90.000, iar un document al serviciilor americane sugerează că s-ar putea ajunge până la 175.000 de militari activi în zonă.
Statele Unite și Ucraina afirmă că Rusia pregătește o invazie a Ucrainei, lucru negat de Rusia. Moscova susține că relația tot mai strânsă a Ucrainei cu NATO este responsabilă pentru escaladarea acestor tensiuni. Rusia chiar a comparat situația actuală cu criza rachetelor din Cuba, din 1962, când omenirea s-a aflat în pragul unui război nuclear.