Politică

Mișcări separatiste în Găgăuzia? Comratul convoacă o adunare generală, la care va fi pus în discuție statutul regiunii

Mișcări tectonice în UTA Găgăuzia! În plin război regional, când securitatea țării se află în pericol, Comratul organizează o adunare generală, la care va fi pus în discuție statutul regiunii, scrie RUPOR.MD, făcând referire la declarațiile deputatului Adunării Populare a Găgăuziei, Ivan Burgudji.

La adunarea, care va avea loc pe 2 octombrie, vor fi puse în discuții câteva subiecte importante, scrie sursa. Autoritățile din Găgăuzia vor să discute despre statutul regiunii în Constituția Republicii Moldova. Un alt subiect care va fi dezbătut ține de măsurile întreprinse de Chișinău, pentru depășirea crizelor energetice, economice, dar și de securitate. ”Totodată, se vor discuta pașii care pot fi întreprinși de UTA Găgăuzia, în cazul în care situația regională se va schimba”.

Unele surse susține că în cadrul adunării generale va fi pus în dezbatere subiectul unei eventuale aderări a Găgăuziei la Federația Rusă. Deputatul Ivan Burgudji a negat însă, acest fapt, precizând că regiunea susține statutul de neutralitate al Republicii Moldova.

În ultima perioadă se observă tot mai multe situații încordate între Chișinău și Comrat. Recent, autoritățile din UTA Găgăuzia au declarat că vor să meargă în Federația Rusă pentru a negocia separat un contract pentru aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii. Iar după ce Rusia a interzis importul de fructe și legume din Republica Moldova, Comratul a anunțat că vrea să ajungă la o înțelegere directă cu Moscova, în legătură cu exporturile de produse vegetale.

În mai 2022, Adunarea Populară a UTA Găgăuzia a adoptat în unanimitate o decizie care permitea purtarea panglicii Sfântul Gheorghe cu prilejul zilei de 9 mai, după ce acest lucru fusese interzis prin lege de Parlamentul Republicii Moldova.

Totodată, presa mai scrie că protestele, care sunt organizate în ultima perioada în Găgăuzia, sunt dirijate de către un ales local din Adunarea Populară din regiune, Victor Petrov, care este un aprig susținător al Federației Ruse și promovează unirea Găgăuziei la Federația Rusă. Un alt indiciu care demonstrează că Moscova ar fi curatorul lui Petrov este și faptul că presa rusă de stat relatează cu regularitate ce se petrece în regiunea autonomă din Sudul țării noastre, cum „cresc tensiunile și nemulțumirile oamenilor față de actuala putere de la Chișinău”.

#Găgăuzia #adunare_generală #statutul_regiunii #Rusia

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button