Economie

Moldova a reluat importul de gaze din Rusia, de la Gazprom

După o întrerupere de trei luni şi ceva, Republica Moldova, de pe malul drept al Nistrului, a reluat în luna martie 2023 importul și consumul de gaze de la Gazprom.

E vorba de volume de până la 800.000 de metri cubi de gaze pe zi, a precizat pentru Mold-Street.com, Vadim Ceban, președintele Moldovagaz, transmite Știri.md.

Aceasta în timp ce până la începutul lunii martie, întreg volumul de 5,7 milioane metri cubi de metan pe zi, livrat de Gazprom, ajungea în regiunea transnistreană, adică în Moldova de pe malul stând al Nistrului.

„Acum regiunea nu mai consumă tot volumul de gaze livrat de Gazprom şi respectiv până la 800.000 de metri cubi de gaze pe zi, le luăm noi şi le livrăm consumatorilor”, a precizat şeful Moldovagaz.

Preţul metanului livrat de Gazprom trece de o mie de dolari pentru o mie de metri cubi şi este comparabil cu cel livrat de Energocom. 

Amintim că de la începutul lunii decembrie 2022, urmare a unui contract semnat de furnizorul principal Energocom și Centrala Termoelectrică Moldovenească (Moldgres), întreg volumul de gaze livrat de Gazprom merge în Transnistria.

În schimb, Moldgres asigură circa 50% din consumul de energie al Republicii Moldova la un preţ de 73 de dolari pentru un MWh.

Astfel timp de trei luni de iarnă, Republica Moldova, fără regiunea separatistă, nu a mai primit gaze ruseşti şi a folosit metan achiziţionat de la burse sau din stocurile făcute de Energocom.

Noul ministru al Energiei, Victor Parlicov, a declarat în cadrul unui interviu pentru Vocea Basarabiei, că rolul Gazprom-ului pe piața gazelor din Republica Moldova „s-a prăbușit de la dependența de 100% de Gazprom la faptul că, noi am trecut practic iarna întreagă fără gaz de la Gazprom”.

„Asta nu înseamnă că nu există un rol al gazului rusesc, doar că trebuie să înțelegem că rolul acesta este mai mult pe zona de energie electrică și mai puțin pe piața gazelor naturale”, a precizat ministrul.

Totodată el a menţionat faptul că toate volumele de gaz livrate de Gazprom pe malul stâng rămâne neplătite.

„Din acest gaz, pe de o parte, se întreține funcționalitatea infrastructurii, inclusiv sociale din stânga Nistrului și, pe de altă parte, volumele acestea de gaze servesc pentru producerea energiei electrice, inclusiv pentru consumatorii de pe malul drept. Și aceasta vine la un preț mult mai bun decât noi am fi avut, dacă am fi procurat energia asta electrică din altă parte”, a mai spus ministrul Energiei, Victor Parlicov.

#Moldova #importul_de_gaze #Gazprom

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button