Politică

Moldova mizează pe sprijinul Suediei în parcursul european. Recean: Prioritate strategică și ireversibilă

Subiectele prioritare pentru dezvoltarea continuă a cooperării moldo-suedeze au fost discutate de premierului Dorin Recean cu ambasadoare Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried. Cei doi au vorbit despre sprijinul acordat țării noastre și valoarea lor pentru dezvoltarea comunității după modelul european, transmite sursa.

Șeful cabinetului de miniștri a menționat că autoritățile mizează pe susținerea Suediei și în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, inclusiv în contextul deținerii de către țară, din prima jumătate a anului curent, a președinției Consiliului Uniunii Europene. Oficialii au mai vorbit despre reforma justiției, creșterea economică, crearea unor noi locuri de muncă și susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, dar și sporirea investițiilor în domeniul energiei regenerabile.

„Integrarea europeană este o prioritate strategică ireversibilă a țării noastre, de aceea rămânem concentrați pe îndeplinirea celor 9 recomandări ale Comisiei Europene. Ne dorim o țară cu instituții puternice, economie rezilientă, cetățeni prosperi și mediu de afaceri competitiv”, a spus șeful Executivului.

La rândul său, diplomata Katarina Fried a menționat deschiderea de a sprijini în continuare parcursul european și eforturile de modernizare ale țării noastre.

#Moldova #Suedia #parcursul_european #sprijin

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button