Politică

Moldova și Georgia au reluat discuțiile pe aspectele de reintegrare, puse pe pauză din 2018. Se prevăd vizite oficiale

Aspecte ale reglementării pașnice și politice a conflictelor de pe teritoriile Republicii Moldova și Georgiei, eforturile de a restabili integritatea teritorială în limitele frontierelor internațional recunoscute, dar și disponibilitatea desfășurării unor conferințe comune, focusate inclusiv pe gestionarea conflictelor regionale, în particular a celor din bazinul Mării Negre au fost temele discuțiilor viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian și ministra pentru reconciliere și egalitate civică din Republica Georgia, Tea Akhvlediani, în cadrul unei întrevederi online, transmite sursa.

Discuțiile au fost relansate după o pauză îndelungată, în contextul „asigurării continuității platformei trilaterale de cooperare dintre Republica Moldova, Georgia și Ucraina, inițiate în anul 2018.

„Dialogul a constituit un bun prilej pentru a trece în revistă situația la zi cu privire la dosarele aflate în gestiune și pentru a trasa perspectivele de consolidare a interacțiunii pe segmentele de responsabilitate”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului Politici de Reintegrare.

Oficialii au convenit asupra reluării dialogului între semnatarii Memorandumului de înțelegere și cooperare reciprocă din 19 decembrie 2018 și a organizării în timpul apropiat a unor evenimente/vizite reciproce, cu participarea oficialilor guvernamentali și a echipelor instituțiilor de profil, desfășurarea schimbului de bune practici în domeniul politicilor de reintegrare a țării.

#Moldova #Georgia #discuțiile #reintegrare

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button