PoliticăSocietate

Moment istoric pentru Republica Moldova. Ministrul de Externe a înmânat la Bruxelles Contribuțiile R. Moldova pentru Raportul de Extindere al UE pentru 2023

Moment istoric pentru Republica Moldova. Ministrul de Externe, Nicu Popescu, care se află la Bruxelles, i-a înmânat directorului general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE, Gert-Jan Koopman, „Contribuțiile R. Moldova pentru Raportul de Extindere al UE pentru 2023”, informează sursa.

Ministrul susține că este un prim exercițiu de acest gen pentru țara noastră, un exercițiu în care sute de angajați ai instituțiilor de stat au prezentat progresele și reformele din ultimul an. 

„În acest sens, am avut o discuție productivă despre progresele substanțiale ale Republicii Moldova în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. Cu această ocazie, am reiterat angajamentul nostru de a continua implementarea agendei de reforme, astfel încât negocierile de aderare să poată fi inițiate într-un termen cât mai restrâns”, scrie Popescu pe Telegram.

Totodată, ministrul s-a referit și la organizarea Summit-ului Comunității Politice Europene – „o oportunitate unică pentru Republica Moldova de a-și afirma aspirațiile europene și de a consolida relațiile cu partenerii noștri”.

#RepublicaMoldova #UE

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button