La 15 mai 2025, atenția lumii este îndreptată spre Turcia, unde, aparent, urmează să aibă loc un eveniment capabil să schimbe cursul istoriei — negocierile dintre Ucraina și Rusia. După trei ani de război la scară largă, zeci de mii de morți, milioane de refugiați și infrastructuri distruse în ambele țări, părțile revin la masa discuțiilor. Dar este cu adevărat un progres? Sau doar o nouă piesă de teatru geopolitic, cu un scenariu scris dinainte?
Toate indiciile sugerează că inițiativa Kremlinului nu este decât o perdea de fum. Oficial, Rusia declară disponibilitatea de a negocia „fără condiții prealabile”. Dar cum se împacă această declarație cu refuzul de a institui o încetare a focului, fie și temporară, de 30 de zile? Cum poate începe un dialog autentic în timp ce una dintre părți continuă să bombardeze orașe pașnice?
Faptul că președintele rus nu s-a prezentat în Turcia, trimițând în schimb oficiali fără putere reală de decizie, vorbește de la sine. Din nou, asistăm la o tactică familiară: în loc de un dialog sincer — doar o simulare a unui proces care nu duce nicăieri.
În acest context, comportamentul părții ucrainene pare cu atât mai semnificativ. Președintele Zelenski a venit personal în Turcia, însoțit de cei mai importanți membri ai guvernului — un semnal clar că Kievul tratează negocierile cu seriozitate. Dar și cu fermitate: Zelenski a subliniat că discuțiile au sens doar dacă Vladimir Putin participă personal. Orice altceva este o farsă.
Rolul Turciei ca mediator neutru este important, dar limitat. Președintele Erdoğan, cunoscut pentru echilibrul său între Est și Vest, oferă o platformă, dar nu poate garanta rezultate. Turcia joacă mai degrabă rolul de scenă decât de arbitru.
Statele Unite și Uniunea Europeană, în ciuda declarațiilor ferme, întârzie să acționeze. Donald Trump, noul și totodată fostul lider de la Casa Albă, ezită să ia o poziție clară, declarând că nu se va întâmpla nimic până nu va discuta personal cu liderul rus. Această ambiguitate slăbește poziția Occidentului și oferă Rusiei timp valoros.
În loc să folosească diplomația pentru a încheia războiul, Kremlinul o transformă din nou într-o armă — pentru a câștiga timp, pentru a dispersa atenția internațională, pentru a slăbi voința adversarului. Nu este o strategie nouă, ci o moștenire din manualul sovietic: pretinde pacea în timp ce te pregătești pentru următorul atac.
Așa-zisa disponibilitate de a dialoga este, cel mai probabil, parte a unei operațiuni de influență. În timp ce capitalele occidentale ezită cu sancțiunile, Moscova își pregătește următoarea ofensivă — posibil în această vară.
Rezultatul real al negocierilor de la Istanbul nu se va decide la masa discuțiilor. El va fi determinat de evoluțiile de pe front, de coerența acțiunilor partenerilor occidentali și de capacitatea Ucrainei de a negocia cu fermitate.
Pentru moment, totul pare o farsă. Dar o farsă care, dacă este demascată complet, poate deveni un punct de cotitură — momentul în care lumea va înțelege definitiv că dialogul cu Kremlinul este imposibil. Iar următorul cuvânt nu-l va mai avea diplomația, ci forța.
Imagine: Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, sursa
