Economie

Moscova nu acceptă livrarea energiei către malul drept

Moscova nu mai vrea ca malului drept al Nistrului să-i mai fie livrată energie electrică de la Cuciurgan după 31 decembrie 2022. Cel puțin asta sugerează fostul vicepreședinte al Parlamentului Alexandru Slusari.

Potrivit lui Slusari, Moscova a văzut lipsă de verticalitate din partea Chișinăului, care indiferent de situație ajută regiunea separatistă, transmite sursa.

„Din informația mea Moscova, care ilegal controlează Termocentrală Cuciurgan, nu acceptă livrarea energiei electrice către malul drept al Nistrului după 31 decembrie 2022. Ei au văzut lipsa de verticalitate din partea autorităților Moldovei și știu că oricum în Chișinău sunt oameni care au grija față de cetățenii noștri din regiunea separatistă, care nu vor îngheța și vor primi mărfuri fără impozitare. În rest, Moldova trebuie să fie sancționată să achite prețuri mari pentru energia electrică și termocentrală, controlată de ruși, nu trebuie să ajute Ucrainei”, menționează Slusari.

Fostul parlamentar mai este de părere că prin cedările Chișinăului, țara va rămâne și cu rușine și cu război, iar problema energetică așa și nu va fi rezolvată. 

„Tare mă tem că viceprim-ministru pentru dezvoltarea Transnistriei și alt viceprim-ministru pe transnistrizarea Moldovei au crezut că prin înțelegeri obscure cu marionetele Kremlinului și prin cedările rușinoase ale intereselor naționale ar fi posibil de terminat războiul energetic, însă din cauza lor țara va rămâne și cu rușine și cu război. Dacă se întâmplă acest lucru, nu mă interesează asumarea lui Andrei Spânu. Asta ar fi deja problema celor de la PAS și a procuraturii. Mă interesează dacă mai există suportul extraordinar din partea României în ceea ce ține de furnizarea energiei electrice la prețuri subvenționate și dacă guvernul peste Prut trece peste manevrele transnistrene ale lui lui Spânu și Serebrian”, conchide Slusari.

Amintim că, pe 3 decembrie, Energocom a încheiat un contract cu MGRES (Centrala de la Cuciurgan) care prevede reluarea achizițiilor de curent, fiind vorba de o cantitate de 204 mii MW la un preț de 73 de dolari per MW/h [53% din tot consumul malului drept]. Chișinăul a anunțat că este examinată posibilitatea extinderii acestui acord până în martie 2023.

#energie #criză #Rusia #livrări #refuz

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button