Politică

Natalia Gavrilița, în vizită de lucru în Germania. Va ține un discurs în fața parlamentarilor germani 

Premierul Natalia Gavrilița efectuează o vizită de lucru în Germania. Oficialul de la Chișinău va ține un discurs în fața parlamentarilor germani. De asemenea, premierul va avea mai multe întrevederi bilaterale, transmite sursa

Potrivit reprezentanților Guvernului, prim-ministra se va afla în Germania în perioada 6-8 ianuarie.

Oficialul moldovean va participa la ședința închisă a Grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Sociale din Bundestagul german.

„În cadrul tradiționalei reuniuni de început de an a grupului CSU se va discuta despre actualele provocări de securitate și economice, despre problema migrației, dar și despre consecințele pe care le generează asupra Germaniei și a întregii Europe războiul început de Federația Rusă împotriva Ucrainei”, precizează reprezentanții Guvernului.

Se mai menționează că șefa Executivului de la Chișinău va ține un discurs în fața parlamentarilor germani, după care va susține o conferință de presă împreună cu liderul grupului parlamentar CSU din Bundestagul german Alexander Dobrindt.

De asemenea, Natalia Gavrilița va avea o serie de întâlniri bilaterale cu președinta Parlamentului European Roberta Metsola, cu liderul grupului PPE din Parlamentul European, președinte al Partidului Popular European, eurodeputatul Manfred Weber, dar și cu alți oficiali și oameni de afaceri din Germania.

#Natalia_Gavrilița #Germania #vizită

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button