Societate

„Ne leagă un sentiment comun de responsabilitate pentru siguranța oamenilor”: Mesajul șefului IGSU de Ziua Salvatorului

Ziua Salvatorilor este marcată tradițional la data de 5 aprilie. Cu această ocazie, șeful Inspectoratului General pentru Situații Excepționale Alexandru Oprea a transmis un mesaj de felicitare prin care a subliniat rolul indispensabil al salvatorilor în viața oamenilor, transmite sursa.

„Este un prilej în plus să ne mândrim cu profesia aleasă, pentru faptul că suntem utili și necesari societății. Am avut destule ocazii să dovedim acest lucru în ultimele 12 luni realizând misiuni atât în țară, cât și peste hotare. Într-o lume din ce în ce mai dinamică, plină de provocări și evenimente dramatice, am dat dovadă de responsabilitate și compasiune, am reacționat într-un mod profesionist, am acordat ajutor celor ce s-au confruntat cu tragedii provocate de natură, dar și de un război cumplit și nedrept”, declară șeful Inspectoratului General pentru Situații Excepționale.

Dispeceratele noastre au recepționat câte un apel de urgență în mediu la fiecare 6 minute și 30 secunde, subdiviziunile de intervenție au plecat în misiune în mediu la fiecare 17 minute, ofițerii de prevenție au reușit să interacționeze în scopul prevenirii situațiilor de urgență cu aproape 800 mii de cetățeni.

„Acestea sunt doar unele exemple. Fiecare din voi, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ați contribuit la atingerea unor rezultate performante și la dezvoltarea instituției, muncind cu devotament față de patrie în regim 24/24” , menționează el.

Totodată, el menționează că împreună, muncind zi de zi, înfruntând dificultățile, cum au reușit și până acum, vor putea ajunge să facă parte la propriu din marea familie europeană a salvatorilor și pompierilor.

„Pe cineva dintre noi ziua profesională ne prinde la volanul autospecialei de intervenție sau la stația de lucru din dispecerat, la tabăra din Palanca sau în camera de fum la instruire, la întrunirea cu veteranii sau la cimitir comemorând colegii căzuți la datorie. Însă, ne leagă un sentiment comun de responsabilitate pentru viața și siguranța oamenilor. Cu ocazia sărbătorii profesionale „Ziua Salvatorului” adresez felicitări tuturor salvatorilor și pompierilor și vă doresc în continuare realizări frumoase și onorabile, perseverență, optimism și energie în munca deloc ușoară, dar atât de importantă”, susține Alexandru Oprea.

„Adresez, la fel, felicitări și familiilor salvatorilor și pompierilor. Sprijinul vostru ne încurajează și ne ajută să trecem peste toate obstacolele și greutățile asociate profesiei. Fiți mândri de salvatorii voștri!  Vreau să folosesc acest prilej pentru a le mulțumi cetățenilor Republicii Moldova pentru încrederea acordată și pentru faptul, că devin tot mai responsabili și receptivi la recomandările salvatorilor și pompierilor. Doar ajutându-ne reciproc putem reduce vulnerabilitatea societății noastre și crește nivelul de reziliență și siguranță. Salvatorii și pompierii sunt și vor fi în continuare la datorie”, a mai spus acesta.

#Alexandru_Oprea #Ziua_Salvatorului #Mesajul_șefului_IGSU

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button