Lumea bazată pe principiile dreptului internațional se confruntă astăzi cu un precedent periculos: dialogul direct între un stat agresor și liderul lumii libere riscă să devină un act de legitimare a crimelor de război și de distrugere a ordinii juridice globale. Dacă astfel de negocieri au loc fără participarea victimei agresiunii – Ucraina, aceasta nu mai este doar o greșeală diplomatică, ci un semnal al apariției unei noi realități mondiale, în care legea cedează forței, iar acordurile internaționale sunt transformate în instrumente de manipulare și șantaj.
Pe 11 aprilie 2025, reprezentantul special al SUA Michael Witkoff a sosit la Moscova – vizita a avut loc pe fundalul ostilităților active din Ucraina, a noilor lovituri cu rachete asupra orașelor pașnice, a numeroase dovezi ale crimelor de război și a retoricii agresive de la Kremlin. În loc de cereri clare pentru retragerea trupelor ruse din Ucraina, aducerea celor responsabili în fața justiției și restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, părțile s-au limitat la declarații vagi despre „nevoia de pace”. Ca urmare, întâlnirea directă a devenit o recompensă de facto pentru agresor, care nu numai că nu a suferit nicio pedeapsă, dar a primit și o nouă platformă de negociere dintr-o poziție de forță.
Reacția Kremlinului nu a întârziat să apară. La doar câteva ore după discuții, Putin a declarat public necesitatea „îmbunătățirii forțelor nucleare cu 100%” și accelerarea construcției de noi nave de război. Nu este vorba despre de-escaladare sau de trecerea către pace, ci despre escaladare și militarizare pe scară largă. Acest lucru demonstrează clar că, pentru Rusia, dialogul cu Washington este doar o modalitate de a câștiga timp, de a-și consolida poziția și de a-și demonstra statutul de putere de care toată lumea trebuie să țină cont.
Acceptând astfel de șantaj, Statele Unite riscă nu numai să-și piardă conducerea morală, ci și să declanșeze o reacție în lanț la scară globală. Dacă deciziile fatale sunt luate fără participarea Ucrainei, războiul nu se va termina – pur și simplu va schimba geografia. Ieri – Georgia, azi – Ucraina, mâine – țările baltice, Polonia sau Moldova. Un agresor care nu a fost pedepsit va simți că poate face orice și va acționa și mai hotărât.
Mai mult, ignorarea drepturilor victimelor conflictului subminează însăși esența dreptului internațional, care se bazează pe justiție și pe restabilirea echilibrului perturbat. Dacă democrația de vârf a lumii permite negocieri cu Kremlinul fără a cere restabilirea granițelor recunoscute internațional, aceasta deschide calea către o nouă ordine mondială „post-occidentală” în care dictatorii realizează ceea ce își doresc prin agresiune, iar victimele devin obiecte ale negocierilor geopolitice.
Aici se află principala amenințare: negocierile ca instrument nu al păcii, ci al războiului hibrid. Timp de zeci de ani, Kremlinul a folosit diplomația nu pentru a rezolva conflicte, ci ca parte a unei strategii de a bloca timp, de a diviza coaliția internațională și de a crea iluzia constructivității. Și acum această tactică dă din nou roade.
De asemenea, merită să ne amintim că Rusia a încălcat deja peste 400 de acorduri internaționale, de la Memorandumul de la Budapesta la Tratatul INF, Carta ONU și o serie de convenții privind drepturile omului, genocidul și finanțarea terorismului. Toate acestea au rămas nepedepsite. Atâta timp cât liderii mondiali continuă să-l perceapă pe Putin ca pe un „partener legitim”, dreptul internațional își pierde orice sens.
Drept urmare, obținem un paradox periculos: încercările SUA de a opri războiul prin negocieri cu agresorul nu pot decât să-l prelungească, oferind Kremlinului mai multe resurse, mai mult timp și mai mult spațiu politic pentru a-și implementa scenariul. Procedând astfel, Washingtonul riscă să-și piardă nu doar autoritatea morală, ci și încrederea aliaților săi, care vor vedea o astfel de politică ca pe o trădare a principiilor și un semn de slăbiciune.
Lumea se confruntă cu o alegere: fie să mențină încrederea în dreptul internațional, solidaritatea și justiția, fie să deschidă ușa către o nouă eră în care dictatorii definesc granițele prin forță, iar democrațiile doar înregistrează consecințele.
Iar negocierile directe cu Kremlinul fără pedepse pentru crimele comise sunt un pas către a doua realitate.
