În adiacentul centrului comercial UNIC sunt disponibile doar 60 de locuri de parcare din minimul necesar de 240.
În planurile de dezvoltare pe termen scurt și mediu ale proprietarului se regăsește crearea locurilor de parcare, inclusiv prin construcția unei parcări subterane, transmite sursa.
„Vom crea aceste locuri de parcare fără a afecta scuarul din fața Centrului Comercial – doar o parte din aceste locuri vor fi create în subterana scuarului”, a declarat Leonid Sidorov, directorul general al magazinului UNIC, într-un briefing de presă la IPN.
Vitalie Malache, membru al Consiliului de Administrație, a precizat că modernizarea centrului comercial are loc în două etape. În prima etapă s-a reamenajat scuarul și fațada magazinului.
În cea de-a doua etapă, care se planifică a fi încheiată în trei-patru ani, va fi organizată și parcarea subterană.
Asta va permite organizarea a 150 de locuri adiționale de parcare, cu posibilitatea de dezvoltare și a unei parcări în spatele magazinului.
Odată cu parcarea subterană va fi amenajat și scuarul, care va fi făcut după toate standardele europene. Acesta va fi înverzit, va fi amenajat cu havuz și zone de odihnă.
Potrivit administratorilor, accentul se pune nu doar pe modernizarea centrului comercial și a zonei adiacente, ci și pe aspectele social-economice, „înțelegând perfect importantul rol ce ne revine în acest sens”.
Din 2016 până în 2021 Magazinul Universal Central „UNIC” SA a achitat impozite în valoare totală de 81,2 milioane de lei, din care doar impozitul funciar a fost peste 640 mii de lei.
În centrul comercial închiriază spații 327 de companii. Fiecare dintre acestea creează locuri de muncă și participă la completarea bugetului țării prin impozitele achitate, inclusiv branduri naționale și internaționale.
În planurile de modernizare se înscrie și atragerea a noi branduri cu renume, cinci dintre care și-au anunțat deja intenția în acest sens.
#locuri_de_parcare #centrul_comercial_UNIC #parcare_subterană