Societate

Trei dispozitive portabile de diagnosticare a sănătății au fost donate R. Moldova: Unde vor fi repartizate

Trei dispozitive inteligente și portabile de diagnosticare a sănătății au fost donate Republicii Moldova de compania S-Case. Donația a fost coordonată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Ministerul Sănătății, iar echipamentele vor fi folosite de Centrele pentru plasament și acomodare din Cahul și Ungheni, precum și Centrul pentru reabilitarea victimelor violenței domestice din UTA Găgăuzia, care oferă adăpost persoanelor care fug de războiul din Ucraina, transmite sursa

Dispozitivele portabile combină senzori inteligenți cu o bază de date digitală pentru pacienți, care includ orare de administrare a medicamentelor, mesaje de reamintire, chestionare personalizate. 

Aparatele permit măsurarea funcțiilor vitale prin combinarea în același dispozitiv a unui: pulsoximetru, monitor de tensiune arterială, termometru de contact/fără contact și glucometru.

„De când a început războiul, am dorit să ne implicăm și să oferim suport lucrătorilor medicali care activează în centrele de cazare a refugiaților. Ca și în Slovacia, suntem mândri să eficientizăm în Republica Moldova, în cooperare cu PNUD, diagnosticarea în teren. Sperăm că aceste dispozitive vor fi utile lucrătorilor din domeniul sănătății, contribuind la un diagnostic primar mai rapid și mai eficient”, a declarat Tatiana Šišková, manageră de proiect și PR la S-Case.

Dispozitivele S-Case au fost dezvoltate pentru oamenii și furnizorii de servicii de sănătate din țări care au capacitatea limitată de a oferi îngrijire integrată și centrată pe persoană. 

Utilizarea dispozitivelor este extinsă și în alte țări, precum Macedonia de Nord, Albania, Georgia, Emiratele Arabe Unite, iar acum și Moldova. 

#Moldova #dispozitive_de_diagnosticare #donație

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button