Numărul virozelor, înregistrate în Capitală, a crescut cu 20%, în ultima săptămână. Cei mai vulnerabili sunt copiii, iar dovadă a faptului este situația de la spitalul clinic municipal numărul 1. Autoritățile municipale susțin că acolo nu mai sunt locuri de internare, transmite sursa.
„În ceea ce privește situația epidemiologică avem o creștere cu 20% a cazurilor de viroze sezoniere. Spitalele municipale, în special spitalul clinic municipal, numărul 1 deja a ajuns la capacități maxime, până în acest moment ne descurcăm cu volumul de lucru și sperăm că în scurt timp situația ar putea să se amelioreze, în special dată cu venirea vacanței,” a declarat Vladimir Bolocan, șef adjunct al Direcției de Sănătate Chișinău.
#viroză#cazuri#copii