Internaţional

Opozantul rus Boris Nadejdin rămâne în afara cursei prezidențiale din Rusia. Oficialii electorali i-au refuzat candidatura

Opozantul rus Boris Nadejdin a anunţat că a pierdut miercuri un alt apel împotriva deciziei oficialilor electorali de a-i interzice să candideze la scrutinul prezidențial de luna viitoare, în care președintele Vladimir Putin este aproape sigur că va câștiga un nou mandat de șase ani, transmite sursa.

Boris Nadejdin făcuse din apelul pentru oprirea conflictului din Ucraina principalul său slogan de campanie, iar refuzul autorităților de a-l înscrie în cursă a subliniat repulsia Kremlinului față de orice opoziție publică la acțiunile sale, scrie AP News.

Verdictul de miercuri al instanței, care a respins recursul lui Nadejdin, vine după moartea principalului opozant al Kremlinului, Alexei Navalnîi, într-o închisoare izolată din Arctica, care a provocat indignare la nivel mondial și a dat o lovitură grea opoziției ruse asediate.

Astfel, după o zi de deliberări, Curtea Supremă a Rusiei a decis să respingă apelul lui Nadejdin împotriva deciziei Comisiei Electorale Centrale de a-i interzice participarea la alegerile prezidențiale din 15-17 martie. Curtea a respins anterior alte două apeluri ale acestuia legate de aspecte tehnice ale deciziei comisiei.

El anunţă că a aflat despre hotărârea Curţii Supreme dintr-o ţară străină, în care precizează că se află „în vacanţă cu copiii”.

„Ultimele două luni au fost probabil cele mai groaznice din viaţa mea”, deplângea el marţi, anunţând că nu se afla în Rusia în momentul la care opoziţia rusă – a cărei majoritate se află în închisoare sau în exil – se afla în şoc după moartea liderului său Aleksei Navalnîi, la vârsta de 47 de ani, într-o închisore în Artica, scrie AFP și News.ro.

„Noi am decis să nu anulăm o mică vacanţă planificată de mult timp şi foarte aşteptată de toată familia, într-o ţară asiatică”, anunţa el, subliniind că nu renunţă la ambiţia de a candida la preşedinţie.

Boris Nadejdin a depus semnături în sprijinul nominalizării sale la CEC pe 31 ianuarie. 

Nadejdin este singurul politician care se opune deschis războiului și intenționează să participe la alegerile prezidențiale din Rusia. Sursele Meduza au spus că Kremlinul nu va permite Comisiei Electorale Centrale să înregistreze la alegeri candidați cu o poziție anti-război.

#Rusia#alegeri#președinte

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button