Autoritățile ruse se pregătesc să lanseze o campanie semnificativă de recrutare care vizează înrolarea a 400.000 de soldați, a declarat Ministerul Apărării din Regatul Unit, citând presa rusă.
Moscova a prezentat campania „ca un impuls adresat voluntarilor mai degrabă decât o mobilizare obligatorie”, transmite sursa.
Părinții ucraineni își ascund copiii în subsoluri pentru a preveni deportarea lor de către ruși, au declarat voluntarii ucraineni care au evacuat civili din prima linie a războiului cu Rusia. Deși părinții au oferit diferite motive, majoritatea voluntarilor au spus că fenomenul se datorează unei combinații între sărăcia familiilor și starea psihologică precară în care trăiesc de luni de zile.
Un bărbat rus care a fugit din arestul la domiciliu, după ce a fost condamnat la închisoare pentru discreditarea Rusiei în postările de pe rețelele sociale, a fost arestat în Belarus, a declarat avocatul său.
Alexei Moskalyov, în vârstă de 54 de ani, a fost condamnat la doi ani pentru criticile sale la adresa politicilor Kremlinului în postările pe rețelele sociale. Poliția l-a investigat după ce fiica sa, Maria, în vârstă de 13 ani, a refuzat să participe la o oră de patriotism la școala ei și a făcut un desen pe care scrisese „Glorie Ucrainei!”.