Politică

PAS, gata să susțină „pactul pentru Europa”, propus de patru partide din Moldova. Grosu: „Voi îndemna colegii”

Partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) va semna „pactul pentru Europa”, propus de Blocul „Împreună”, lansat recent pe arena politică din Moldova. Declarația a fost făcută de speakerul Parlamentului Igor Grosu, tot el lider al formațiunii politice aflate la guvernare, în cadrul emisiunii „Secretele puterii”, de la Jurnal TV. Grosu a îndemnat și alți actori politici și sociali, care susțin aderarea Moldovei la UE, să semneze documentul, transmite NM.

„Noi l-am primit marți. Deja ne-am uitat peste el. O să-l analizăm foarte atent. Eu o să recomand colegilor să adoptăm decizia de a-l susține. Poate o să venim și noi cu unele completări la acest pact. Noi susținem această intenție de a coaliza cât mai multe partide politice și nu doar partide politice, dar și societatea civilă. Am văzut că inițiativa se adresează și oamenilor de cultură, tuturor celor care sunt pro-europeni. Sper foarte mult să răspundă la această invitație cât mai multă lume și nu doar să semnăm, dar și să acționăm la firul ierbii. Acolo trebuie de acționat. (…) Da, noi o să susținem inițiativa. Invit și alți actori sociali să contribuie”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Amintim că Platforma Demnitate și Adevăr (DA), Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Partidul Schimbării și Liga Orașelor și Comunelor (LOC) au anunțat pe 14 aprilie despre formarea Blocului „Împreună”. Pe lângă asta, cele patru formațiuni politice au anunțat în aceeași zi despre „pactul pentru Europa” – un document care urmează să fie propus spre semnare tuturor celor care sunt gata să susțină parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv partidelor politice.

Potrivit Blocului „Împreună”, „pactul” are drept scop un singur lucru – unificarea tuturor forțelor din Republica Moldova în vederea subsemnării și garantării parcursului european al țării.

#PAS #pactul_pentru_Europa #partide

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button