Pe scena politică din Republica Moldova au mai apărut două partide: „Unitate” și „Victorie”
Recent, pe scena politică din Republica Moldova au mai apărut două partide. Este vorba de partidul „Unitate” și partidul „Victorie”, transmite sursa.
Potrivit datelor publicate pe pagina Agenției Servicii Publice (ASP), partidul „Unitate” a fost înregistrat pe 5 ianuarie 2024, iar președinte este Dmitrii Furdui. De asemenea, conform sursei, formațiunea are înregistrați 1199 de membri și se prezintă ca un partid cu doctrină social-democrată.
Partidul „Victorie”, a fost înregistrat pe 28 decembrie 2023 și îl are ca șef pe Vadim Grozavu. Formațiunea a declarat că are înregistrați 1331 de membri și dezvoltă un program „pro-moldovenesc” și se angajează să promoveze un program social-democratic, se menționează în statutul partidului.
Conform datelor publicate pe pagina ASP, în Republica Moldova sunt înregistrate 80 de partide politice.
Ca o comparație, în Elveția, una dintre cele mai apreciate modele de democrație contemporană, Consiliul Federal este reprezentat de doar patru partide. La fel, în Elveția nu există opoziție, ci – conducere federală colegială.
Modelul politic elvețian are admirația multor lideri de stat, însuși președintele francez Emmanuel Macron a declarat că i-ar plăcea să adopte un sistem similar de referendumuri pentru alegătorii francezi.
#noi_partide#politică






