Război în Ucraina

Pentru prima dată, trupele ruse au atacat regiunea Cernăuți

În dimineața zilei de 31 octombrie, regiunea Cernăuți a devenit ținta unui atac rusesc. Potrivit șefului Administrației Regionale de Stat din Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, rachetele lansate de partea rusă au avariat mai multe obiecte de infrastructură critică, inclusiv o instalație energetică, transmite sursa.

Autoritățile ucrainene au declarat că trupele ruse au lovit un obiect localizat în cartierul Nistru, mai exact, Hidrocentrala de la Novodnestrovsk, în jurul orei 8:40. La fața locului a izbucnit un incendiu, care ulterior a fost stins de pompieri. Opt persoane au suferit traumatisme minore, refuzând asistența medicală.

„Experții evaluează prejudiciul, dar putem deja spune că atacul va avea consecințe foarte grave asupra înregului sistem energetic al Ucrainei. Sunt la fața locului. Nu putem încă oferi mai multe informații. Din păcate, constatăm daune semnificative, aș spune critice. În același timp, nu există nicio amenințare pentru viața oamenilor. Rog pe toți cetățenii să nu ignore semnalele de avertizare aeriană!”, a scris Zaparaniuk pe canalul său de Telegram.

Este pentru prima dată când regiunea Cernăuţi este atacată de țintele ruseşti. Bombardamentele fac parte dintr-un amplu atac lansat de ruşi luni dimineaţă asupra infrastructurii ucrainene din peste 20 de localităţi, inclusiv din regiunile Kiev, Jîtomir, Vinniţa, Cerkassî, Kirovograd, Nikolaev, Cernigov, Poltava, Harkov, Dnepropetrovsk, Sumî, Odesa, Doneţk şi regiunea Zaporojie.

Sâmbătă, 29 octombrie, navele flotei ruse de la Sevastopol au fost bombardate cu drone navale şi aeriene.

#trupele_ruse #atac #Cernăuţi #război

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button