O femeie din raionul Căușeni este investigată de autoritățile competente pentru corupere electorală, fiind acuzată că ar fi oferit bunuri pentru a influența votul cetățenilor în cadrul alegerilor prezidențiale. Aceasta urmează să fie audiată în calitate de bănuit, iar cercetările continuă în stare de libertate, transmite sursa.
Ofițerii CNA au demarat acțiuni pentru ridicarea bunurilor folosite în scopul infracțiunii și pentru a verifica proveniența fondurilor implicate. De asemenea, se investighează eventualele legături ale persoanelor implicate cu grupuri criminale organizate. Legea prevede pedepse de până la 5 ani de închisoare și amenzi pentru astfel de fapte, iar bunurile persoanelor implicate pot fi confiscate pentru a recupera prejudiciul.
Imagine: ilustrativă, sursă: https://tv8.md/2024/11/25/perchezitii-la-causeni-o-femeie-cercetata-pentru-corupere-electorala/270341