Societate

Peste 130 mii de dolari, aduși ilegal de la Moscova de peste 50 de pasageri

Curierat de bani ilegali, marca „Șor”. Peste 130 de mii de dolari au fost introduși ilegal în Moldova de circa 50 de pasagerii care veneau de la Moscova, cu escală pin Istanbul. „Curierii” din echipa fugarului Ilan Șor ar fi fost transportați centralizat la Aeroport cu autocarele. Persoanele au fost percheziționate la Aeroport, iar banii au fost confiscați. Reprezentanții echipei lui Șor nu au venit până la această oră cu o reacție, scrie sursa.

Potrivit procurorilor PCCOCS, a fost pornită o cauză penală pe faptul contrabandei cu circa 130.000 dolari (peste 2.300.000 lei) aduși în țară de pasagerii sosiți din Moscova,  în beneficiul unui grup criminal organizat. Prin comparație cu captura de contrabandă cu valută din 22 aprilie anunțată de autorități, acum banii au fost introduși în țară de către pasagerii a două curse avia, prin Istanbul, la sfârșit de aprilie și început de mai 2024.

Potrivit oamenilor legii, cei aproape 50 de pasageri au fost transportați centralizat la Aeroport, cu autocarele – atât la plecare, cât și la revenire, atunci când au adus banii. Persoanele au avut rol de cărăuși ai banilor, astfel încât autoritățile să nu cunoască despre originea și scopul folosirii acestor bani.

Astfel, la revenire, persoanele au fost percheziționate la Aeroport, iar banii au fost indisponibilizați în calitate de probă în dosarul penal. De asemenea, au fost ridicate pentru cercetare și telefoane mobile (de modele identice, prezumându-se preliminar că le-ar fi fost oferite în scopul comunicării la subiectul introducerii ilegale a banilor în țară).

Acțiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii originii și destinației banilor, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției și garanții procedurale, potrivit legii.

Cazul a fost documentat de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu cei ai Serviciului Vamal, sub conducerea procurorilor PCCOCS.

#Șor #bani_ilegali #Rusia

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button