Societate

Platforma DA cere implicarea premierului Dorin Recean în procesul de anulare a patentelor

Platforma DA cere implicarea premierului Dorin Recean în procesul de anulare a patentelor. Potrivit reprezentanților formațiunii, mii de oameni riscă să rămână fără sursă de existență în urma reformei. Totodată, aceștia solicită amânarea datei stabilite pentru anularea patentelor și să inițieze consultări cu patentarii pentru identificarea soluțiilor oportune. Declarațiile au fost făcute joi, 15 mai, în cadrul unei cinferințe de presă susținută de președintele Platformei DA, Dinu Plîngău și membra formațiunii Stela Macari, transmite sursa.

„Astăzi, am ajuns în aceeași situație, în doar două săptămâni patentarii rămân pe drumuri. Au trecut șase luni in care s-au bifat anumite consultări, desfășurate prin ianuarie, februarie, fără a fi găsite soluții reciproc avantajoase cu reprezentanții patentarilor și care s-au finalizat cu ultimatumuri din partea ministrului.

Trebuie sa înțelegem ca, din cei aproape 5000 de deținători de patente majoritatea sunt pensionarii care sunt nevoiți să activeze pentru a nu muri de foame. Dacă ministerul ar fi făcut această analiză, ar fi înțeles că pentru astfel de persoane folosirea aparatului de casă, elaborarea rapoartelor fiscale, va fi destul de complicată, iar după anularea patentelor acești bătrâni vor fi forțați să renunțe la activitate. (…) De la 1 iulie, mii de oameni riscă să rămână fără sursa de existență”, susțin reprezentanții Platformei DA.

În acest context, Platforma DA cere implicarea prim-ministrul Dorin Recean să ia sub propriul control această problemă. 

„Venim cu apel de implicare directă a prim-ministrului, deoarece deja s-a demonstrat că procesul de anulare a patentelor și trecerea la activitatea independentă nu a fost pregătit calitativ”, susțin reprezentanții formațiunii.       

Totodată, Platforma DA vine cu următoarele propuneri în adresa prim-ministrului:

– Consultarea și elaborarea unui mecanism clar de activitate independentă îndreptat spre diverse grupuri sociale.

– Inițierea unor cursuri pentru informarea deținătorilor de patentă cu privire la noua modalitate de activitate, instruiri de folosire a aparatului de casă și a registrului de evidență a procurărilor dar și a molalități de achitare a impozitului pe venit de 1% care devine o obligativitate odată cu trecerea la activitatea independenta.

– Menținerea activității de comerț în bază de patentă până în 2025 astfel ca deținătorii de patente să aibă timp să vadă beneficiile activității independente și tranziția să aibă loc benevol.

Circa 20 de deținători de patente au organizat săptămâna trecută un flash-mob împotriva reformei care urmează să intre în vigoare din luna următoare. Aceștia s-au arătat revoltați că vor fi obligați să dețină un aparat de casă și cer autorităților să renunțe la această lege.

În replică, ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a scris pe Facebook că acest lucru nu se discută și că toți trebuie să-și plătească partea corectă din impozite. 

Alaiba mai menționează că, dacă și-ar înregistra întreprinderi individuale, comercianții ar beneficia de condiții net superioare față de ceea ce le oferă patenta de întreprinzător. De exemplu, un impozit de numai 1% din vânzări, plătit o dată în trei luni, aparat de casă fără plată, fără rapoarte și plafon de vânzări de 4 ori mai mare decât în cazul patentei. 

În Republica Moldova sunt în jur de cinci mii de deținători de patentă de întreprinzător. Aceasta este utilizată în activitățile de comerț cu amănuntul- la tarabe, tonete, gherete, pavilioane și din autovehicule.

#patente #anulare #Platforma_Da

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button