Internaţional

Premierul României vrea să-i convingă pe turci să dea sabia lui Ștefan cel Mare înapoi: „Discutăm despre asta”

Autorităţile de la Bucureşti poartă discuţii cu partea turcă în vederea restituirii către România a sabiei domnitorului moldovean Ştefan cel Mare, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, transmite sursa

Şeful Executivului din România a făcut precizarea, marţi, într-o conferinţă de presă, la finalul vizitei oficiale pe care a efectuat-o la Ankara la invitaţia preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan. 

„Sunt două copii, una primită de fostul prim-ministru… şi una…, făcute de acelaşi armurier. Una este în biroul meu şi una a fost primită de Adrian Năstase şi a fost donată la Putna. Avem discuţii pe acest subiect”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat dacă în cadrul discuţiilor purtate cu preşedintele Erdogan s-a abordat şi subiectul restituirii către România a sabiei domnitorului Ştefan cel Mare.

Există două variante distincte referitoare la modul în care sabia a părăsit Moldova. Conform uneia dintre ele, sabia a fost dăruita de Ștefan cel Mare sultanului, cu putin timp înainte de a muri.

#Turcia #România #Ștefan_Cel_Mare

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button