Internaţional

Putin: recunoaşterea independenţei regiunilor Lugansk şi Doneţk nu este în conformitate cu Acordul de la Minsk

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că proiectul Dumei de Stat privind recunoaşterea independenţei regiunilor ucrainene Lugansk şi Doneţk nu este în conformitate cu Acordul de la Minsk, anunţă Kremlinul.

„Preşedintele a primit solicitarea, a reacţionat, a analizat-o. Însă a subliniat că recunoaşterea Republicii Populare Lugansk şi a Republicii Populare Doneţk nu ar fi în conformitate cu Acordul de la Minsk.

Aceasta este situaţia”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia Tass, transmite sursa.

Întrebat care vor fi următorii paşi procedurali în privinţa solicitării Dumei de Stat, Dmitri Peskov a precizat că „nu există reguli clare în această privinţă”.

„Solicitarea Dumei de Stat este un semnal clar despre poziţia deputaţilor şi despre opiniile predominante ale cetăţenilor.

Cu toate acestea, preşedintele a evidenţiat că este esenţial să fie facilitată rezolvarea crizei din sud-estul Ucrainei şi că acest lucru trebuie realizat prin eforturi complete de facilitare a setului de măsuri convenite la Minsk.

Preşedintele se va concentra în acest sens”, a subliniat Dmitri Peskov.

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului Rusiei, a aprobat marţi o rezoluţie prin care îi propune preşedintelui Vladimir Putin recunoaşterea independenţei regiunilor ucrainene Lugansk şi Doneţk, afectate de un conflict militar între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi proruşi.

#Lugansk #Donețk #Putin #Rusia #Ucraina

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button