Președinta Bundestagului Republicii Federale Germania, Bärbel Bas, se va afla, în perioada 12 – 13 iulie, într-o vizită în Republica Moldova.
„Președinta Bundestagului Republicii Federale Germania, Bärbel Bas, va avea o întrevedere cu vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi. De asemenea, agenda vizitei include discuții cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și Prim-ministrul Dorin Recean”, anunță Legislativul.
În cadrul discuțiilor vor fi abordate diverse subiecte de actualitate, printre care agenda de reforme a Republicii Moldova, situația de securitate din regiune și parcursul european al țării noastre.