Politică

Președinta Maia Sandu despre tensiunile de la granița Ucrainei cu Federația Rusă: „Suntem vizați direct”

Maia Sandu spune că urmărește cu îngrijorare tensiunile de la granița Ucrainei cu Federația Rusă. Potrivit sursei, președinta crede că escaladarea unui eventual conflict armat ne va afecta inevitabil. Totuși, președinta speră să nu se ajungă într-un asemenea punct, iar marii actori politici să găsească o cale de rezolvare a problemelor.

„Este o situație foarte complicată care ne îngrijorează și ne îngrijorează nu doar pe noi. Dacă vedeți toată lumea își exprimă aceste îngrijorări. Noi suntem în această regiune și bineînțeles suntem vizați direct de ce se va întâmpla acolo. Ne dorim, sperăm că lucrurile se vor rezolva pașnic. Știm că se lucrează la nivel internațional pentru a se ajunge la o soluție diplomatică. – În ce mod ar putea fi afectată Republica Moldova? – Sunt foarte multe potențiale consecințe în cazul unui scenariu militar dar repet, sper să nu se ajungă acolo”.

În ultima perioadă, situația este tot mai tensionată, iar Statele Unite și Uniunea Europeană acuză Kremlinul că își concentrează forțele militare la graniță cu Ucraina. Amenințările armate la frontiera cu Ucraina au fost subiect de discuție la Consiliul NATO și Rusia, care a avut loc la Bruxelles. Occidentul, dar și Ucraina au informații că Rusia pregătește pentru următoarele luni o ofensivă împotriva țării vecine cu până la 175.000 de militari.

De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că exerciţiile, care au început în decembrie, cu participarea a peste 3.000 de militari şi tancuri în apropierea frontierei cu Ucraina, nu au legătură cu discuţiile actuale cu SUA şi NATO.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button