Internaţional

Preşedintele rus Vladimir Putin îl propune din nou ca premier pe Mihail Mişustin

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mihail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului, în timp ce Moscova insistă cu războiul său în Ucraina, scrie Reuters, conform sursei.

Aprobarea de către Duma a lui Mişustin este aproape sigură, întrucât nu există practic opoziţie în Parlament, ceea ce a făcut ca Putin să fie sprijinit în toate deciziile dale, inclusiv invadarea din februarie 2022 a vecinului mai mic al Rusiei.

Aşa cum prevede legea în Rusia, Guvernul a demisionat cu puţin timp înainte ca Putin, conducătorul suprem al Rusiei de aproape un sfert de secol, să fie învestit pentru încă un mandat de şase ani, marţi, după ce a obţinut, în algerile din martie, o victorie covârşitoare.

„Preşedintele Vladimir Vladimirovici Putin a transmis Dumei de Stat o propunere privind candidatura lui Mikhail Vladimirovici Mişustin pentru postul de şeg al Guvernului”, a declarat, pe Telegram, preşedintele Dumei, Vyacheslav Volodin.

„Astăzi, deputaţii vor lua o decizie responsabilă în numele cetăţenilor cu drept de vot asupra acestei probleme”, a arătat el.

Putin l-a numit prim-ministru pe Mişustin (58 de ani) în ianuarie 2020, înlocuindu-l pe Dmitri Medvedev. Alături de alţi membri ai elitei Rusiei, el a fost vizat de sancţiuni occidentale în legătură cu războiul din Ucraina.

#Putin #Mișustin #premier

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button