Internaţional

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina va trimite ajutor umanitar în Siria

Această inițiativă umanitară vine într-un moment critic pentru Siria, care a fost marcată de ani de război civil și recent de o ofensivă majoră a rebelilor, încheiată pe 8 decembrie cu prăbușirea regimului susținut de Rusia. Zelenski a declarat că Ucraina dorește să contribuie la stabilizarea situației din Siria, oferindu-și sprijinul pentru prevenirea unei crize alimentare în regiune, transmite sursa.

Președintele Zelenski a explicat că livrările de alimente vor fi realizate prin programul umanitar „Grâne din Ucraina”, lansat în 2022. „Suntem gata să ajutăm Siria să prevină sau criză alimentară, inclusiv prin acest program umanitar. Am instruit guvernul să organizeze livrările de alimente în colaborare cu partenerii internaționali care vor să sprijine această inițiativă,” a declarat liderul ucrainean.

Potrivit lui Zelenski, acest program a salvat deja 20 de milioane de oameni de la foamete în țări din Africa și Asia. Președintele ucrainean a reiterat apelul către partenerii globali de a sprijini pacea și reconstrucția în Siria, care a suferit enorm din cauza războiului civil și a implicarii Rusiei în conflict.

De-a lungul anilor, Ucraina sa remarcat ca unul dintre cei mai mari producători agricoli din lume, furnizând cereale și alte produse alimentare esențiale către țările din Africa și Asia. Recent, Zelenski a participat la cel de-al doilea summit internațional „Grânele din Ucraina”, desfășurat la Kiev pe 25 noiembrie, reafirmând angajamentul țării de a contribui la securitatea alimentară globală.

#Ucraina #Siria #foamete

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button